Primarul general Ion Ceban a avut ieri o întrevedere în cadrul Primăriei cu mai mulți senatori din Federația Rusă, care au venit în misiune de monitorizare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Ceban spune sunt oficiali din diferite regiuni ale Rusiei cu care a convenit să aibă pe viitor schimb de experiență în diverse domenii, urbanism, infrastructură, educație, medicină.
„Am vorbit despre mai multe proiecte pe care le-am inițiat la nivel de capitală, dar și despre practici pe care le putem prelua pentru Chișinău”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că municipalitatea colaborează cu mai mulți experți din Federația Rusă în vederea creării Planului General Urbanistic.