Ion Ceban le dă ultimatum consilierilor din CMC: Dacă nu se aprobă regulamentul cu privire la publicitatea stradală, după 31 decembrie vom demonta toate panourile

ion_ceban_panno_publcitate

Ion Ceban cere consilierilor municipal să termine cu lobby pentru cei care vor ca din nou ca pe străzile capitalei să apară panourile publicitare, și să aprobe în CMC Regulamentul cu privire la publicitatea stradală. Despre acesta a vorbit edilul în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

Ceban punctează că în această săptămâna la ședința CMC va prezenta regulamentul pe publicitate, document care a fost dezbătut aproape un an de zile.

„Cu toții am încercat să ajungem la reguli agreabile de joc. Am avut consultări multiple. Și cu asociații de business, și cu cei care se ocupă de publicitatea. Ca până la urmă să nu avem nici azi acest regulament. La ultima ședință a CMC mai mulți consilieri au spus că trebuie de blocat acest proces. Nu este nicio problemă. Dacă continuați blocarea adoptării acestui regulament, de la 31 decembrie, atunci dăm jos toate panourile. Mie îmi place orașul fără panouri, este curat, în intersecții mai vezi că este și altceva pe lângă panouri. Am curățat acest oraș de sute de panouri și afișaje publicitare urâte”, a declarat primarul.

Edilul a mai spus că cele 1300 de panouri dispărute fac ca orașul să arate mult mai bine.

„Știu cum este împărțită în această piață. Vreau regulă. Nu se creează locuri pentru nimeni. Nu dispare ceva, ca să apară în loc. Panouri va fi mai puține, chiar dacă va fi aprobat regulamentul. Diferența se simte atunci când mergi pe lângă magazinul JUMBO, Botanica, La Rîșcani, La Buiucani în unele intersecții, care deja în această săptămână vor dispărea acele panouri”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN