Lucrările de amenajare a trotuarelor pe strada Braniştii, sectorul Rîşcani, sunt pe ultima sută de metri. Potrivit primarului general Ion Ceban, 90% din trotuare au fost deja pavate.
„La fel, de-a lungul străzii au fost amenajate locuri de parcare. În funcţie de temperaturile de afară, preconizăm să schimbăm şi stratul de asfalt de pe carosabil, care este foarte degradat.
Totodată, pe strada Braniştii, 15, urmează instalarea unui teren de joacă pentru copii”, a punctat edilul.
Amintim că în paralel se lucrează la reabilitarea aleilor pietonale, instalarea sistemului de iluminat şi amenajarea zonei lacului din Parcul „Dumitru Rîşcanu”, etapa II.