Majoritatea grădinițelor din capitală, circa 98%, sunt conectate la sursa centralizată de agent termic. Potrivit primarului general Ion Ceban, astfel, din cele 129 de instituții din oraș subordonate Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, la ziua de astăzi, au fost deja conectate 127 de unități preșcolare.
„Mai rămân neconectate doar două IET: nr.151 și nr. 157, din cauza avariei pe traseul termic care vine spre instituțiile menționate.
Vor fi remediate problemele la rețele, astfel că și aceste două grădinițe vor primi căldură centralizată.Cât privește instituțiile preșcolare din suburbii, 16 din cele 25 de unități sunt conectate la căldură. Cele 9 unități rămase urmează a fi conectate (cele care dispun de cazangerii autonome (nr. 24 și nr. 144). Cât privește instituțiile de învățământ secundar, școli, gimnazii, licee, majoritatea managerilor școlari vor dispune conectarea la sursa centralizată la revenirea din vacanța de toamnă, având în vedere că temperaturile în sălile de clasă sunt deocamdată confortabile, reieșind și din temperatura relativ caldă de afară.
Cât privește instituțiile medicale municipale, majoritatea sunt pregătite pentru a primi agentul termic, iar unele unități conform profilului: maternități, secții pediatrice, spitalele de copii, anumite spații au fost deja conectate la căldură”, a declarat Ceban.
De asemenea, în alte zone prioritare sunt utilizate încălzitoarele electrice, temporar, sub supraveghere. Totodată, unele instituții sunt conectate gradual.
Managerii de spitale urmăresc evoluția condițiilor meteo, fiind pregătiți pentru a începe livrările de termie atunci când va fi necesar, având în vedere și cheltuielile necesare pentru utilizarea acestui serviciu.