Primarul general Ion Ceban a adus felicitări lucrătorilor din cadrul sectorului „Protecției Sociale”, cu ocazia zilei profesionale. Ceban spune că este recunoscător pentru curajul și dedicația acestora.
„Ieri, în a treia duminica de septembrie, am marcat ziua lucrătorului din domeniul protecției sociale. Aduc sincere felicitări celor circa 2500 angajați în sistemul de asistență socială din mun. Chișinău – funcționari, lucrători și asistenți sociali, asistenți personali. Sunt recunoscător pentru curajul și dedicația dvs. în ajutorarea persoanelor in dificultate.
Municipiul Chișinău are cele mai multe servicii sociale de diferite tipuri pe care le prestează, cei mai mulți beneficiari, fiecare persoană care necesită ajutor se află în protecția primăriei Chișinău”, a declarat Ceban.
Edilul spune că suma care anual este oferită tuturor serviciilor depășește câteva sute de milioane anual.
„Astfel munca în acest domeniu este enormă, iar fără implicarea oamenilor din domeniul social ar fi mult mai complicat. La mulți an și felicitări tuturor”, a conchis primarul.