Primarul general Ion Ceban se arată indignat de faptul că unii consilieri se tem să își ia responsabilitatea și să voteze din nou un proiect, ce l-au mai votat o dată, cu ceva timp în urmă.
Potrivit edilului, astăzi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal se află un proiect foarte important pentru municipalitate – Acordul de Subfinanțare a împrumutului destinat realizării subproiectului „Deșeuri solide Chișinău”, încheiat între Ministerul Finanțelor și Primăria municipiului Chișinău.
„Am aflat despre faptul că unii consilieri nu vor vota repetat pentru acest document de o importanță strategică majoră pentru Chișinău. Același acord a fost votat în ședinta CMC din 24 noiembrie, însă acesta a suferit câteva corectări doar la denumirea acordului, fără includerea sau excluderea unor puncte”, a declarat edilul.
Ceban spune că în baza suportului oferit de către finanțatori, vor fi realizate mai multe lucrări, cum ar fi recultivarea poligonului provizoriu de la Ciocana, în corespundere cu standardele UE, securizarea depozitului de deșeuri Țînțăreni în corespundere standardelor UE și investiții în renovarea infrastructurii comunii Țînțăreni, înnoirea parcului de autospeciale și infrastructurii de managementul deșeurilor întreprinderii și modernizarea stației de transfer și instalarea unei linii de sortare manuală a deșeurilor reciclabile colectate separat.
Edilul a mai menționat că are doar un singur scop, de a dezvolta un proiect, care este vital pentru zeci de generații înainte.