Astăzi, 9 mai 2024, marcăm împreună și frumosul jubileu de 95 ani a lui Gheorghe Paladi, profesor universitar și distins medic obstetrician-ginecolog, a scris Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, care, astfel, a venit și cu un mesaj de felicitare pentru academician.
„O personalitate de patrimoniu, contemporanii căruia suntem. Savant cu renume mondial, academician al Academiei de Știinţe din Republica Moldova, membru de onoare a Academiei Române, cavaler al Ordinului Republicii. A fondat școala de obstetrică și ginecologie din Moldova, precum și sistemul de asistență medicală a mamei și copilului, având numeroși discipoli”, a scris edilul.
Amintim că, prin decizia Consiliului Municipal Chişinău din 2020, Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 poarta numele „Gheorghe Paladi”, tot aici, fiind inaugurat și bustul ilustrului academician.
În context, Ion Ceban, a reiterat că, domnul Gheorghe Paladi este propus pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, inițiativă pe care o vom susține și o vom promova pentru decizia Consiliului Municipal, a mai adăugat edilul.
„Suntem mândri că avem în societate o asemenea personalitate! La mulți ani puternici, cu energie și sănătate, stimate domnule academician, Gheorghe Paladi!”, a conchis Ion Ceban.