Ion Ceban: Nu putem avea viitor dezvoltat și sigur dacă nu investim în copiii și tinerii noștri

ion-ceban_tinerii

Vom continua să investim în reabilitarea instituțiilor educaționale și să sprijinim tinerii, inclusiv în susținerea ideilor de afaceri, susține liderul MAN, Ion Ceban, potrivit căruia un oraș nu se poate dezvolta dacă nu se fac investiții în copii și tineri.

”Vom continua să investim în educație. Să reparăm în continuare grădinițele și școlile, să le dotăm și extindem, să deschidem alte 20 de instituții educaționale deoarece avem foarte multe solicitări. Ne propunem susținerea domeniului tineretului și crearea de noi programe interactive și inovative pentru tineri, precum și dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor. Ne propunem dezvoltarea de noi Centre și parcuri industriale pentru incubatorul de afaceri, astfel ca să dezvoltăm în continuare economia Chișinăului”, a declarat președintele MAN, Ion Ceban.

Echipa MAN a precizat că în cadrul proiectelor culturale, vor fi deschise mai multe centre de cultură, cum ar fi HUB creativ multifuncțional, centru de artă, dar și investiții în școlile de artă, în biblioteci și continuarea programelor culturale, precum „Dialog între generații”, „Te salut, Chișinău”, și a festivalurilor.

Logo_MAN_CEBAN