Ion Ceban: „PAS dă lecții de corectitudine, dar nu respectă propriile termene”

guvern

Primarul General, Ion Ceban, acuză Guvernul și PAS de tergiversarea procesului bugetar, după ce Executivul a anunțat inițierea elaborării bugetului de stat pentru 2026 cu doar o zi înainte de expirarea termenului indicat în procedură.
Edilul susține că autoritățile centrale nu respectă calendarul legal și afectează astfel întregul proces de planificare bugetară.


„Conform legii, Guvernul trebuia să aprobe și să prezinte Parlamentului proiectele legilor bugetare pe anul următor până la 15 octombrie, iar Parlamentul trebuie să adopte legile bugetare până la 1 decembrie, astfel încât bugetele locale să fie conforme cu bugetul de stat”, a subliniat acesta.

În acest context, Ion Ceban a precizat că, atunci când PAS cheamă fracțiunile municipale la discuții pe 5 decembrie, ar trebui să știe că bugetul de stat nici nu este elabora.

Astfel, Primarul General a respins și afirmațiile reprezentanților PAS potrivit cărora Primăria Chișinău ar putea pierde circa 2 miliarde de lei, calificând această idee drept o minciună crasă.


„Ceea ce a pierdut țara recent și este grav, în primul rând, este tranșa FMI, iar Primăria nu a pierdut nimic. Apucați-vă de muncă”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN