Consiliul Municipal Chișinău a adoptat în ședința de marți, 27 mai, decizia privind organizarea întremării și odihnei de vară a elevilor în vara anului 2025, în ciuda faptului că consilierii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate au părăsit sala de ședință a CMC în timpul discutării proiectului, refuzând să participe la vot.
În acest context, Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj părinților, subliniind așa-zisa grija a consilierilor PAS față de soarta copiilor noștri.
„Dragi părinți și profesori, soarta copiilor nu contează pentru consilierii PAS, care au părăsit sala de ședință a CMC și nu au votat proiectul de decizie cu privire la organizarea întremării și odihnei de vară a elevilor în vara anului 2025”, a declarat edilul.
În ciuda absenței consilierilor PAS, decizia a fost în final aprobată cu votul a celorlalți 27 de consilieri prezenți la ședință.
Primarul General a precizat că neaprobarea acestei decizii ar fi putut crea riscul ca, începând cu 2 iunie, să nu fie posibilă funcționarea taberelor pentru odihna elevilor.
„Iată așa mint cei din PAS când spun că se gândesc la cetățeni. Scopul lor este să blocheze activitatea și să facă show-uri”, a punctat Ion Ceban.
Decizia adoptată urmează să asigure funcționarea normală a taberelor de vară pentru elevii din Capitală în sezonul estival 2025.