Ion Ceban: Peste 100 de copii, de la Poșta Veche, de astăzi merg la grădiniță în grupe noi. Acestea sunt reabilitate la cele mai înalte standarde

ion_ceban_liceul_

Peste 100 de copii, de la Poșta Veche, de astăzi merg la grădiniță în grupe noi, după ce Primăria a investit în renovare și reabilitarea a 4 grupe noi. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban după evenimentul de deschidere.

„Deschiderea unui grădinițe noi, renovate, dotată cu toate tehnologiile. Este un complex educațional mare. Aici avem și copii din Ucraina. Sunt peste 100 de copii în cele 4 grupe. În ultimii 4 ani de zile avem 132 de grupe deschise, atât în oraș cât și în suburbii. Sunt Grădinițe noi. Sunt grădinițe construite de la zero. Sunt grupe noi. La această etapă chiar avem nevoie să dezvoltăm sectorul preșcolar, ținând cont de nr de solicitări. Chișinăul este singura entitate teritorială, unde avem o creștere de copii mare anual. În ultimii an avem câte 3000 de copii anual. Trebuie să avem grădinițe noi bine dotate”, a declarat Ceban.

În perioada noiembrie 2019 – decembrie 2022 au fost efectuate lucrări de reparație capitală a blocului „G”. Încăperile au fost racordate la cerințele stipulate în Regulamentul sanitar pentru instituțiile de educație timpurie și dotate conform Standardelor minime de dotare a instituției de educație timpurie.

La amplasarea încăperilor în clădirea instituției s-a respectat principiul izolării maxime pe grupe și asigurării cu încăperi proprii pentru fiecare grupă de copii. Pentru fiecare grupă au fost prevăzute 5 încăperi: vestiar, sala de grupă, bufet, dormitor, bloc sanitar. Vestiarul a fost dotat cu dulapuri individuale, marcate pentru fiecare copil. Toate sălile pentru joc, activități şi mese au fost amenajate cu mese şi scaune, dulapuri pentru jucării, manuale, materiale didactice. Dormitoarele au fost dotate cu paturi individuale asigurate cu saltea, pătură, 2 seturi de lenjerie de pat pentru fiecare copil corespunzătoare vârstei acestuia. Încăperile grupului sanitar din grupa de copii au fost separate în zonă pentru chiuvete şi cadă de duş, şi zonă pentru veceuri. Clădirea instituției a fost asigurată cu apă potabilă, apă caldă şi sistem de canalizare. Sala de muzică, cabinetul medical, cabinetul metodic, spălătoria și uscătoria vor oferi servicii specifice tuturor copiilor și lucrătorilor din grădiniță la necesitate. Teritoriul și spațiile instituției permit ca activitatea fiecărui ciclu de învățământ să fie desfășurată în blocuri diferite. Suprafața terenului de sport permite să fie divizat în teren pentru învățământ preșcolar/primar/gimnazial/liceal.

Amintim că noile grupe au fost redeschise în cadrul unui bloc al Liceului Teoretic Mihail Lomonosov, de la Poșta Veche.

Logo_MAN_CEBAN