Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj de susținere tuturor producătorilor autohtoni și investitorilor care doresc să dezvolte afaceri în capitala Republicii Moldova.
„Aveți absolut toată susținerea Primăriei municipiului Chișinău, atunci când acțiunile sunt în cadrul legal. Mă bucur și sunt mândru de fiecare producător care are curajul să investească aici, acasă, în Chișinău. În ultimii ani am fost plăcut surprins de inițiativele producătorilor autohtoni, precum Mariana Zabrian și mulți alții, care participă la târgurile organizate de Diana Crudu și lansează afaceri de familie, cu sprijinul primăriei în promovare și susținere”, a declarat acesta.
De asemenea, Ion Ceban a subliniat importanța continuității proiectelor municipalității și a reiterat ideea organizării unei noi ediții a Forumului Economic, menit să reunească investitori locali și internaționali și să faciliteze lansarea de noi proiecte în Capitală.
Primarul a evidențiat provocările cu care se confruntă agenții economici, asigurând că Primăria Chișinău va continua să sprijine inițiativele economice și să elimine obstacolele artificiale.
„Sunt suficiente reglementările la nivel de stat, iar administrația locală va promova toate proiectele conform legislației, fără a crea impedimente suplimentare. Fiecare agent economic care reușește să facă față provocărilor este un adevărat erou pentru economia noastră”, a conchis Ion Ceban.



