Ion Ceban: Primăria Chișinău vrea să lanseze un acord cadru multianual cu evaluarea totală, pentru investiții în infrastructura rutieră și cea pietonală

ion_ceban_curti_

Primăria Chișinău vrea să lanseze un acord cadru multianual cu evaluarea totală, de exemplu pe 4-5 ani de zile, pentru investiții în infrastructura rutieră și cea pietonală. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unei conferențe de presă.

Potrivit acestuia, capitala trebuie să fie reabilitată din talpă, iar în următorii ani la acest lucru trebuie să se muncească din greu.

Edilul a vorbit și despre curțile de bloc și reabilitarea acestora. Primarul a recunoscut că aici nu s-a intervenit de mulți ani.

„Bani sunt foarte mulți alocați. Sunt multe abordări în acest sens, prima ține de reabilitarea celor 35 de curți de bloc – model. Avem aici stratul de carosabil, avem trotuarele, avem parcările. În multe zone avem instalarea terenurilor de joacă, terenurile sportive, iluminatul, intervenții pe partea spațiilor verzi.

În 90% din curți așa arată lucrurile – sunt găuri, asfaltul este deteriorat și nu s-a intervenit zeci de ani de zile. Nu de anul trecut până azi.

Vom interveni cu un program special de amenajare a curților prin plombare, pentru că nu putem să mergem pe reparație capitală, pentru că sunt rețele subterane care trebuie schimbate. Avem zone de acces la intrările în instituțiile educaționale, care se reabilitează și ele”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN