Primarul General, Ion Ceban, informează că serviciile speciale din cadrul Primăriei Chișinău au efectuat o serie de lucrări pentru reabilitarea învelișului asfaltic din curțile mai multor instituții educaționale din sectorul Centru al Capitalei.
Potrivit edilului, agentul economic contractat de către municipalitate a efectuat plombarea gropilor, prin injectare, la următoarele adrese:
-Liceul Teoretic „Vasile Lupu”;
-Gimnaziul Nr. 53;
-Complexul Educațional „STEAM”;
-Școala auxiliară-internat Nr. 5;
-Liceul Teoretic „Titu Maiorescu”.
„Aceste lucrări sunt parte dintr-un program amplu de modernizare a infrastructurii unităților educaționale din Chișinău, având ca scop asigurarea unor condiții mai bune pentru elevi, părinți și profesori, în contextul începerii noului an școlar”, menționează Ion Ceban.
Programul de reabilitare va continua și în celelalte sectoare ale Capitalei.