Ion Ceban: Reparaţia drumului de acces către localitate/în comună, sau reabilitarea instituţiilor de învăţământ – alte două probleme pentru rezolvarea cărora au votat o mare parte din locuitorii suburbiilor.

ion_ceban_suburbii_proecte

Locuitorii din Bubuieci, Ciorescu, Condriţa, Cruzeşti, Ghidighici şi Sîngera îşi doresc reparaţia drumului de acces către localitate/în comună, sau reabilitarea instituţiilor de învăţământ.

Cel puţin acestea sunt datele sondajului la care în doar trei zile de la lansare au participat mii de locuitori ai suburbiilor.

Totuşi, în topul preferinţelor oamenilor care locuiesc în suburbii, rămâne a fi asigurarea cu transport public spre Chişinău (tur-retur) – 32,84%.

Totodată, în topul clasamentului în suburbiile Tohatin (21,48%) şi Truşeni (60,77%) predomină dorinţa oamenilor de a construi reţelele de apeduct şi canalizare în localitate.

,,Părerea locuitorilor este foarte importantă atunci când este vorba nemijlocit despre proiectele care sunt realizate în localitate, cu susținerea financiară din cadrul bugetului municipal, mai ales că pentru al doilea an consecutiv Primăria Chişinău oferă pentru proiectele din suburbii în jur de 100 de milioane de lei”, a menţionat primarul general, Ion Ceban.

Pentru proiectele investiţionale care şi-ar dori să fie implementate în acest an în localitate, locutorii suburbiilor pot accesa şi vota pe platforma https://suburbii.chisinau.md până pe 7 martie, curent.

Amintim că trei zile în urmă Primăria Chişinău a lansat site-ul https://suburbii.chisinau.md Acolo oamenii sunt îndemnaţi să se expună, să voteze şi să prioritizeze necesităţile din localitate.

Logo_MAN_CEBAN