Ion Ceban: Responsabilii de la Primăria Chișinău, alături de 100 de voluntari, lucrează în regim de alertă pentru a asigura cazare, hrană și alte condiții pentru refugiații din Ucraina

ion_ceban_primaria

Responsabilii de la Primăria Chișinău, alături de 100 de voluntari, lucrează în regim de alertă pentru a asigura cazare, hrană și alte condiții pentru refugiații din Ucraina, care vin în Moldova din cauza războiului.

Potrivit primarului general Ion Ceban, Primăria Chișinău gestionează unicul punct de stat, de colectare a donațiilor pentru sinistrați. Edilul spune că pe finalul zilei de astăzi câteva microbuze au fost trimise de la Centrul Moldexpo către vama Palanca cu produse pentru refugiați.

„Voluntarii pregătesc totul pentru următoarele zile. Mulțumesc voluntarilor, echipei Primăriei Chișinău, echipei de la spitalul municipal de la sf. Treime și tuturor cetățenilor! Mâine este o nouă zi, iar refugiați continuă să vină și sunt cazați!

Mulțumesc din suflet echipei de medici de la spitalul municipal Sf Treime și tuturor cetățenilor!

Un microbuz cu produse alimentare și de igienă, dar și haine, pături și încălțăminte a fost deja trimis mai devreme spre punctul de frontieră Palanca! Totodată, transmitem mașini cu produse și la centru amenajat în Ștefan Vodă”, a declarat Ceban.

Edilul spune că în continuare repartizează produse de primă necesitate și la centrele din capitală, amenajate pentru refugiații din Ucraina.

Printre acestea:

  • Mai multe baze de odihnă din orașul Vadul lui Vodă
  • Hotelul Stadionului Zimbru
  • Sanatoriul Constructorul
  • Baza de fotbal de la Ghidighici
    ⁃ Căminul de la Buiucani
    ⁃ Ambasada Ucrainei
  • și alte centre de plasament și cămine unde avem cazați refugiați din Ucraina.

Mai mult, după necesitate se repartizează și mese calde.

Ceban a venit cu mulțumiri către tuturor rețelelor de magazine și restaurante, agenților economici, ONG- urilor și oamenilor de bună credință care contribuie la acțiunea Primăriei Chișinău de ajutor pentru cetățenii străini.

Logo_MAN_CEBAN