Ion Ceban, retrospectiva vizitei din România: Avem multe de învățat și idei de împrumutat

ion_ceban_colaborari

Primarul general Ion Ceban spune că vizita de lucru ce a avut-o în România a fost una foarte importantă, iar acasă a venit cu un bagaj de cunoștințe și noi viziuni. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.

„A fost o vizită foarte bună. Ea de fapt a fost mai lungă și mai preconizată pentru mult timp, pentru că mai mulți dintre colegii mei au plecat mai devreme, au fost la Cluj, la Sibiu, după care ne-am întâlnit la București. Practic nu au avut nici 5 minute libere.

Au fost mai multe organizații, inclusiv, cele din RM. Este vorba de CALM. Ne-am întâlnit în mai multe orașe cu Asociația City Management. În România de mult timp există sistemul de City Management. Idea și conceptul acestui proiect, este să existe un administrator de oraș, care să asiste primarul, indiferent de apartenența lui, în administrarea orașului. Ne-am întâlnit cu Asocia Municipiului din România. Am rămas surprins să schimbăm mai multe vorbe cu colegii noștri. Am zis să grupăm aceste vizite reciproce în Moldova, în Transilvania să vedem cum e acolo. Pe partea acestor întrevederi am avut și reprezentanța Europene și Mondiale a City Managementului și discutăm eventuale colaborări. Cu cei din România am convenit că vom avea schimburi de experiență, pe partea de proiecte să vedem ce putem face împreună.

Cea de-a doua fază a fost primăriile din sectoarele din București. Au fost discuții și pe sectoare. Ne-am întâlnit cu deputați de stat, cu senatori, cu președinți de consilii județene, după care am fost la Brașov, Râșnov, etc. Am vorbit cu dezvoltatorii și cei care activează în domeniul turistic”, a declarat Ceban.

Primarul spune că a avut o vizită foarte bună, din păcate a trebuit să o întrerupă un pic mai devreme. „Avem foarte multe lucruri de învățat. Sper că în acest an nu vom avea deficiențe de comunicare obiective”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN