Situația actuală din capitală în condițiile pandemiei a fost discutată dintre primarul general Ion Ceban și președintele Republicii Moldova Igor Dodon, în urma unei intrevederi.
De asemenea, cei doi au vorbit despre măsurile care au fost și vor fi luate în următoarea perioadă.
„La fel, am abordat o temă destul de sensibilă pentru chișinăuieni, o problemă moștenită de la fostele conduceri ale capitalei. Este vorba de construcțiile ilegale și neautorizate de pe teritoriul orașului.
Am spus despre intenția de a determina prin lege necesitatea delimitării hotarelor tuturor zonelor spațiilor verzi din mun. Chișinău, interzicerii construcțiilor în perimetrul zonelor verzi, înstrăinării terenurilor funciare din municipiu, acordării în arendă în exclusivitate prin licitație publică și transparent, dar și alte reglementări necesare pentru protecția și dezvoltarea patrimoniului municipal”, spune Ion Ceban.
Edilul capitalei spune că unele lucruri sunt necesare și stringente, pentru a opri haosul din domeniul construcțiilor.