Astăzi strada Kiev a fost „scăldată” în muzică clasică. Elevii din fanfara Liceului Republican de Muzică ,,Ciprian Porumbescu” au prezentat astăzi un concert în aer liber, în scuarul recent reabilitat.
Potrivit primarului general Ion Ceban, au fost niște melodii ce tăiau respirația, interpretate cu măiestrie.
„Concerte în aer liber vor mai avea loc în parcurile reabilitate. Mă bucur că parcurile și scuarurile reamenajate pot servi şi în calitate de spaţii, unde oamenii pot privi un concert și asculta muzică bună pe lângă faptul că se odihnesc și se plimbă.
Îmi place ideea şi încurajez managerii instituțiilor educaționale să practice acest mod de a face lecții la aer liber, mai ales în contextul pandemiei de COVID – 19”, a declarat Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.