Alarmant! Un nou gimnaziu din Republica Moldova a fost închis de actuala guvernare PAS. De această dată, este vorba despre gimnaziul din satul Plopi, raionul Cantemir. Decizia nedreaptă lasă 20 de profesori fără loc de muncă, iar elevii sunt nevoiți să parcurgă peste 40 de kilometri până la Cantemir pentru a-și continua studiile.
Despre acest lucru a informat Ion Ceban pe rețelele sociale, subliniind că, în loc să fie modernizată, instituția de învățământ riscă să ajungă în ruină, la fel ca multe alte școli închise de actuala guvernare.
„Această politică de lichidare a educației rurale se desfășoară în timp ce, la Chișinău și în suburbii, se construiesc și se renovează grădinițe și școli, creând astfel un dezechilibru profund între zona urbană și cea rurală”, a declarat Primarul General.
În anul precedent, doar în raionul Sângerei au fost închise trei gimnazii și două școli-grădiniță, în raionul Soroca – alte trei școli, în raionul Florești – două școli, iar în raionul Criuleni – școlile din Ohrincea și Coșernița. Elevii din aceste sate sunt transportați în localități vecine, precum Cruglic și Boșcana, ceea ce afectează atât procesul educațional, cât și siguranța copiilor.
„Aceasta nu este o reformă. Este distrugerea sistematică a educației din mediul rural și ignorarea completă a nevoilor comunităților locale. Solicităm stoparea imediată a acestor practici și elaborarea unor soluții reale pentru salvarea școlilor din sate”, a conchis Primarul General, Ion Ceban.