Ion Guzun, candidatul MAN la alegerile locale din orașul Căușeni

ion_ceban_causeni

Partidul Mișcarea Alternativa Națională a decis. Ion Guzun va candida din partea MAN la funcția de primar al orașului Căușeni. Acesta a fost prezentat comunității locale astăzi, într-un eveniment public, unde Ion Ceban a declarat că este sigur că, susținut de echipa profesionistă a Partidului MAN, Ion Guzun va face față provocărilor și va realiza proiecte ambițioase pentru Căușeni.

„Totodată, am comunicat că, așa cum am reușit să schimbăm lucrurile în Chișinău, credem cu tărie că, împreună cu locuitorii din Căușeni și sub conducerea lui Ion Guzun, putem aduce schimbările necesare. Gestionarea bugetului local, implementarea proiectelor, inițierea colaborărilor și atragerea de investiții sunt doar câteva dintre obiectivele trasate pentru Căușeni. Am demonstrat că suntem Partidul Lucrului Făcut”, a subliniat Ion Ceban.

În acest context, liderul MAN a invitat locuitorii orașului Căușeni să voteze cu încredere candidatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Guzun, pe 17 noiembrie.

„Avem încredere în membrii echipei noastre, care sunt profesioniști și gata să facă față oricăror provocări”, a punctat președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN