Sportul din capitală trece la altă etapă, iar Chișinăul ar putea fi
recunoscut ca un centru de recunoscut la nivel internațional datorită
stadionul de plajă care se construiește la Buiucani.
Potrivit
primarului general Ion Ceban, stadionul urmează sa fie finalizat, iar
dacă vom trece de situația provocată de coronavirus, în august și
septembrie, pe acest stadion vor fi organizate 2 competiții
internaționale.
„Am inspectat șantierul din Parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani, unde au loc lucrări de amenajare a stadionului pe plajă. La fel, am vorbit cu cetățenii și am comunicat despre faptul că în parc vor fi amenajate terenuri pentru practicarea diferitor genuri de sport: minifotbal, tenis de câmp, volei pe plajă şi locuri de joacă pentru copii”, spune edilul.
„Îmi propun ca acest parc să devină un loc atractiv pentru locuitorii capitalei, dar mai ales pentru amatorii de sport. Și alte parcuri urmează a fi reabilitate în curând”, a precizat primarul.
Stadionul pe plajă, care este construit împreună cu Federația Moldovenească de Fotbal și FIFA, este unicul de acest fel în toată regiunea.
Totodată, acolo va fi amenajată o parcare publică, fântâni arteziene și piste pentru bicicliști, dar și pentru alergări. Aleile pietonale vor fi iluminate și amenajate cu mobilier urban.