Paralel cu 31 august, str. Alexandru cel Bun (2,18 km) se află în reabilitare. Potirivit primarului general Ion Ceban, se lucrează pe tronsoanele str. Ismail – str. Bulgară și str. S. Lazo – str. M. Cebotari, asupra montării bordurilor și executării trotuarelor cu pregătirea patului de fundare, până la pavaj.
Totodată, s-a nivelat patul drumului și s-a amenajat stratul de piatră spartă.
Pe tronsonul Tighina – Bulgară a fost pozată canalizarea pluvială. În același timp, se lucrează pe partea de rețele electrice: pozarea cablurilor subterane și montarea pilonilor.
În acest moment se edifică un imobil multi-etajat care urmează să fie racordat la rețelele magistrale, dar nu au documentația coordonată și avizată. Astfel, se solicită pozarea rețelelor necesare pentru racordarea blocului la utilități, pentru a nu admite intervenții după pozarea asfaltului.
La fel, persistă problema construirii extinderilor de fațadă neautorizate care îngustează lățimea minimă normativă a trotuarelor, pentru a încadra persoanele cu dizabilități”, a declarat edilul.
Totodată, în contextul situației din regiune, în Moldova nu se mai produce pavaj tactil și se caută producători din afara țării, ceea ce va încetini procesul de executare a trotuarelor.