La LT „Hyperion” orele de studii sunt organizate într-un singur schimb. Ceban: „Este un vis devenit realitate pentru cei 1600 de elevi”

ion_ceban_scoala

Organizarea orelor de studii într-un singur schimb. Acesta este unul dintre cele mai concrete și vizibile rezultate, odată cu darea în exploatare a blocului nou de studii la LT „Hyperion” din Durlești, menționează Primarul General al Capitalei Ion Ceban.

Potrivit edilului, timp de o lună deja, procesul de predare-învățare la liceul din Durlești are loc într-un singur schimb. „Este un vis pe care l-au așteptat de mai mulți ani atât cei peste 1600 de elevi și părinții lor, cât și profesorii”, a scris Ion Ceban.

„În aceste condiții, este gestionat mai eficient timpul pentru studii, pregătirea de ore, pentru activitățile extrașcolare și pentru odihnă, atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic. Noile condiții asigură o productivitate înaltă, lucru esențial pentru rezultate mari în învățământ”, a mai subliniat Primarul General.

Menționăm că, în sălile noi deschise își fac studiile elevii claselor a VII-a și cele din treapta liceală, iar în sala nouă și modernă de sport sunt organizate orele de educație fizică pentru clasele primare. De asemenea, în noul bloc este amenajat un atelier de educație tehnologică și cabinetul de limbi străine. Sălile de clasă sunt dotate cu calculatoarele oferite în cadrul parteneriatului Primăriei Chișinău cu YMCA.

Construcția din temelie a blocului cu trei etaje de la LT ”Hyperion” a început în anul 2021, iar la 19 aprilie 2024, elevii și profesorii au început procesul de studii în noile săli de clasă. Din costul total al lucrărilor de aproape 13 milioane de lei, municipalitatea și-a asumat 8,5 milioane de lei, restul investițiilor fiind alocate din bugetul local.

Logo_MAN_CEBAN