La un an de la reparație, Ceban a revizuit lucrările de pe strada Albișoara: Avem un carosabil renovat, trotuare practicabile și stații de așteptare decente.

ion_ceban_albisoara

Lucrările de acum un an care erau efectuate pe strada Albișoara au fost revizuite. Astfel, potrivit primarului general Ion Ceban, astăzi este un carosabil renovat, trotuare practicabile și stații de așteptare decente.

„Au fost amenajate spațiile verzi în adiacentul străzii, iar râul Bîc – curățat pe o porțiune de peste 2 km. Au fost schimbate toate rețelele subterane și modernizat iluminatul și semafoarele, iar peste 100 de panouri au fost evacuate.

Pentru prima dată, cetățenii au început să călătorească cu transport public pe strada Albișoara. În total, pe noua linie de transport public nr.38, circulă 10 troleibuze cu autonomie, iar ruta face legătura dintre două mari sectoare ale capitalei: Buiucani și Botanica”, a declarat Ceban.

Edilul spune că lucrările efectuate și rezultatele obținute sunt esențiale pentru toți chișinăuienii.

„Munca în teren continuă, iar cu fiecare proiect realizat, capitala își recapătă farmecul”, punctează Ceban.

Logo_MAN_CEBAN