Centrul Municipal de Tineret Chișinău împlinește 3 ani de activitate. Potrivit primarului general Ion Ceban, timp de trei ani s-a reușit creșterea și dezvoltarea mai multe servicii de activitate.
“Mă bucur că numărul tinerilor care doresc să vină în familia noastră a crescut considerabil.
Am optat ca bugetul pentru tineri să fie majorat de la 300 de mii de lei până la 3 milioane de lei, iar în rezultat să putem deschide Centre de tineret în toate sectoarele Capitalei, cât și să implicam tinerii din suburbii, obiectiv la care lucram în prezent.Am adresat un sincer mulțumesc! Tinerii sunt cei care s-au implicat foarte mult în perioada crizei refugiaților, când am reușit să unim voluntari atât din Chișinău cât și din toată țara, iar astăzi le-am oferit diplome pentru implicare civică.
Ca rezultat, am reușit să încheiem un parteneriat cu UNICEF Moldova care ne susține astăzi în amenajarea cu echipamente a noilor Centre de tineret, dar și înscrierea și implicarea tinerilor refugiați. Le-am urat astăzi la mai mult şi la mai mare tinerilor noștri inspirați, motivați şi curajoşi”, a punctat Ceban.
Edilul spune că sunt mulţi, sunt tineri şi dornici de a cunoaşte şi a face lucruri frumoase.
“Se implică în proiectele iniţiate de Primăria Chişinău cu multă dedicaţie. Centrul Municipal de Tineret Chișinău este o instituție ce reprezintă un complex de servicii comunitare adresate pentru toate categoriile de tineri (cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani).
Centrul le asigură tinerilor informarea, orientarea, consilierea și educarea, contribuind la integrarea lor socială și profesională”, precizează edilul.
Primarul spune că va susţine în continuare tinerii în realizarea proiectelor interesante.