Siguranța și confortul pietonilor din sectorul Buiucani sunt prioritare pentru autoritățile municipale. În acest sens, Primăria Chișinău desfășoară un proiect de reabilitare a trotuarului de pe str. Nicolae Costin, în perimetrul str. Onisifor Ghibu și Paris.
„Lucrările presupun reparația trotuarului, amenajarea zonei verzi și a locurilor de parcare și instalarea mobilierului urban. De asemenea, în prezent, este reabilitat și trotuarul din str. Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani”, informează Primarul General, Ion Ceban.
Aceste intervenții sunt menite să îmbunătățească semnificativ infrastructura pietonală din zonă, oferind un spațiu public mai sigur și mai accesibil pentru toți locuitorii.