Lucrări de reabilitare pe str. Bogdan Voievod: Frezare și reparații înainte de aplicarea Slurry Seal

ion_ceban_voevod

Lucrări de reabilitare pe str. Bogdan Voievod: Frezare și reparații înainte de aplicarea Slurry Seal

Pe strada Bogdan Voievod, serviciile municipale desfășoară lucrările de reabilitare a carosabilului în vederea aplicării straturilor de Slurry Seal.

Despre acest lucru a scris Ion Ceban pe rețele sociale.

„În prezent, se execută operațiuni de frezare a zonelor deteriorate, care urmează a fi astupate, precum și reparații ale căminelor de vizitare ale rețelelor tehnico-edilitare și ale sistemului de canalizare pluvială”, a subliniat edilul.

Totodată, în prezent, în sectorul Rîșcani al Capitalei mai sunt în derulare alte câteva proiecte de infrastructură, și anume:
-Reabilitarea trotuarului din bd. Renaşterii Naţionale, pe partea Circului, de la pod până la str. Calea Orheiului;
-Reabilitarea podului din str. Mihai Viteazul;
-Reabilitarea Parcului „Dumitru Rîşcanu”, etapa a II-a;
-Reparația carosabilului pe bd. Moscova;
-Instalarea sistemului de irigare la rondul de la intersecția str. Calea Orheiului – bd. Renaşterii Naţionale;
-Instalarea sistemului de irigare în Scuarul „Colina Puşkin”;
-Reparaţia carosabilului pe str. Academician Sergiu Rădăuțanu (acces către LT „Waldorf”).

Împreună reușim să schimbăm lucrurile în bine.

Ion Ceban

Primar General al Municipiului Chişinău, Preşedinte al Partidului Politic Mişcării Alternativa Naţională

Actuale

ACTUAL

Logo_MAN_CEBAN