Lucrările de amenajare a terenului cu crearea a circa 18 locuri publice de parcare pe str. Armenească, în adiacența Pieței Centrale, au început

ion_ceban_parare

Lucrările de amenajare a terenului cu crearea a circa 18 locuri publice de parcare pe str. Armenească, în adiacența Pieței Centrale, au început.

Potrivit edilul, acţiunile fac parte din prima etapă a planului de modernizare a întreprinderii municipale, ţinând cont de problema stringentă a parcărilor în preajma Pieţei Centrale.

„Lucrările includ crearea locurilor de parcare şi pentru persoanele cu necesităţi speciale, dar şi instalarea mobilierului urban. Amintesc că din zona respectivă, intrarea centrală în piaţă din str. Armeană – str. Mitropolit Varlaam, au fost evacuate mai multe gherete. Ca parte componentă a procesului de modernizare a Î.M. ,,Piața Centrală”, în viitor ne propunem să amenajăm locuri de parcare la sol pe trei străzi adiacente Pieței Centrale: str. Armenească, str. Mitropolit Varlaam, str. Tighina. Suprafața teritoriului străzilor vizate permite amplasarea a circa 100 de locuri de parcare”, a declarat Ceban.

Edilul spune că totodată, dacă va fi votat în CMC proiectul de decizie cu privire la amenajarea unei parcări multietajate cu până la 400 de locuri în Piața Centrală cu organizarea comerţului la parter, vor fi demarate lucrările de proiectare conform schiței de proiect aprobate.

Logo_MAN_CEBAN