Lucrările de pe Bodoni și Pușkin merge strună. Ion Ceban spune cum decurg acestea, după o inspecție în teren

ion_ceban_puskina_renovare

Lucrările de reparaţie a trotuarelor din străzile Alexandr Puşkin și Gavriil Bănulescu – Bodoni sunt în toi. Primarul general Ion Ceban a inspectat șantierul din str. Puşkin, unde muncitorii au început lucrările de aplicare a pavajului. Acesta este în două culori – 70% alb dând aspectul istoric al „Orașului Alb” și 30% de culoare neagră.

Ceban spune că aceleași lucrări sunt efectuate în paralel şi pe str. Gavriil Bănulescu – Bodoni.

„De menţionat că trotuarele vor fi adaptate şi pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar la trecerile pietonale va fi amenajat pavaj tactil. La fel, pe aceste două străzi va fi modernizat iluminatul stradal prin instalarea lămpilor led, iar 10 clădiri şi monumente de importanță istorică vor fi iluminate decorativ. Totodată pe unele segmente va fi instalat şi mobilier urban.
Precizez că în locul copacilor uscaţi şi bolnavi, ce sunt defrişaţi, la toamnă vor fi plantați arbori tineri. Totodată, pe anumite porţiuni vor fi amenajate şi locuri de parcare, în rest de-a lungul străzilor vor fi instalate vaze cu flori, dar și alte elemente decorative”, a declarat edilul.

Zilnic, la lucrările de reparaţie a trotuarelor din str. A. Puşkin şi G. Bănulescu – Bodoni sunt antrenate 8 echipe de muncitori şi mai multe unităţi de tehnică. Aceștia lucrează pe porțiuni, pentru ca oamenii să se poată deplasa, iar circulaţia transportului să nu fie sistată.
Amintim că suma totală al lucrărilor de modernizare a trotuarelor din străzile Alexandr Puşkin și Gavriil Bănulescu – Bodoni, până la strada Ierusalim, pe o suprafaţă de 44 mii m2, este de 22,8 milioane de lei, plus contribuţia agenţilor economici.

https://youtu.be/43tW-Ujv-Z0
Logo_MAN_CEBAN