Magia sărbătorilor continuă în Centrul Capitalei. Ceban:„Târgul de Crăciun și bradul vor rămâne în Piața Marii Adunări Naționale până la sfârșitul lunii ianuarie”

ion_ceban_targ_

Târgul de Crăciun, bradul și decorațiunile feerice din Centrul Capitalei vor continua să împodobească Piața Marii Adunări Naționale până la sfârșitul lunii ianuarie. Declarația a fost făcută de Primarul general, Ion Ceban în ședința săptămânală a serviciilor Primăriei.

Decizia de a prelungi perioada de desfășurare a Târgului de Crăciun și a decorațiunilor festive vine ca urmare a dorinței de a menține atmosfera de sărbătoare în oraș, bucurând atât copiii, cât și adulții.

„Târgul de Crăciun și bradul din Centrul Capitalei dar și alte decorațiuni vor rămâne în Piața Marii Adunări Naționale până la sfârșitul lunii ianuarie. Ninsoarea menține atmosfera de sărbători, bucurând atât copiii cât și maturii. Familiile cu copii sunt vizitatori fideli ai Târgului de Crăciun, iar numărul lor crește seara și în zilele de weekend. Fapt, care ne bucură”, a declarat Ion Ceban.

Cu această decizie, Primăria Chișinău își propune să ofere continuarea unei experiențe festive Capitalei și să mențină spiritul Crăciunului în rândul locuitorilor, transformând Piața Marii Adunări Naționale într-un loc atrăgător și după încheierea oficială a sezonului sărbătorilor de iarnă.

Logo_MAN_CEBAN