Mai multe drumuri locale din comuna Bubuieci, inclusiv satele Bîc și Humulești, sunt în proces de renovare cu suportul Primăriei Municipiului Chișinău

ion_ceban_bubuieci

Mai multe drumuri locale din comuna Bubuieci, inclusiv satele Bîc și Humulești, sunt în proces de renovare cu suportul Primăriei Municipiului Chișinău, localnicilor și administrației locale.

Astfel, Întreprinderea Municipală Regia „Exdrupo” a eliberat gratuit peste 3000 de tone de beton asfaltic suprimat pentru reabilitarea străzilor Traian, Mihai Viteazul, Miron Costin, A. Donici, Școlii și Independenței din comuna Bubuieci; străzile Sf. Treime, M. Sadoveanu, Moldovei, Alexandru cel Bun, Prieteniei din satul Bîc și pentru unele drumuri locale din satul Humulești.

Serviciile specializate din subordinea Primăriei Chișinău au intervenit și la renovarea drumului de ocolire, ce face legătura dintre comuna Bubuieci și orașul Chișinău prin strada Gospodarilor din satul Bîc.

Anul acesta, în bugetul municipal au fost preconizate aproape 4 milioane de lei pentru reparația mai multor străzi din comuna Bubuieci, inclusiv pentru str. Grigore Vieru.

În 2022, Primăria Chișinău a cofinanțat lucrările de pavare a străzii Dm. Cantemir din Bubuieci și a trotuarelor din satul Bîc. Este vorba despre 2,2 milioane de lei.

„Primăria Chișinău a investit, în patru ani, în proiectele de dezvoltare a infrastructurii din suburbia Bubuieci peste 15 milioane de lei. Municipalitatea a cofinanțat proiectele de construcție a rețelelor de canalizare, reparația drumurilor locale și construcția trotuarelor, reparația grădinițelor, construcția grădiniței în satul Bîc și edificarea unui sediu nou pentru Centrul de sănătate din satul Bîc, deschiderea a două rute noi de autobuz: nr. 21 și nr. 36”, a scris pe pagina sa de facebook Primarul General al Capitalei, Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN