MAN lansează Platforma pentru Chișinău și invită la consultări partidele care au intrat în CMC. Ion Ceban: Suntem gata să realizăm minimum 60% din programul PAS și PSRM

ion_ceban_brifing

Partidul Mișcarea Alternativa Națională invită partidele care au intrat în Consiliul municipal Chișinău la consultări, după al doilea tur de scrutin, pentru o consolidare a forțelor în fața obiectivelor stabilite pentru dezvoltarea Capitalei.

MAN a anunțat astăzi lansarea Platformei pentru Chișinău în care să se regăsească proiectele tuturor formațiunilor care au acces în CMC. Liderul MAN, Ion Ceban, susține, de pildă, că în urma unei analize preliminare partidul pe care îl conduce este gata să susțină minimum 60% din programul PAS și PSRM.

Ion Ceban invită reprezentanții formațiunilor la un prim dialog în data de 22 noiembrie, iar până atunci MAN este deschis pentru orice propunere și comunicare.

”Nu suntem noi în drept să divizăm societatea, atâta timp cât locuitorii ne-au votat. Vă invităm la masa de dialog, să dăm dovadă de maturitate politică, oamenii așteaptă acțiuni. Să ne unim în aceste obiective de realizare nemijlocită a programelor. Platforma pentru Chișinău este platforma pentru locuitori pe care o vedem noi și propunem discuții în interesul oamenilor. Orice sugestie și propunere o așteptăm în format electronic până pe 21 noiembrie, iar pe data de 22 noiembrie să începem discuțiile. Ne propunem un schimb de opinii cu fiecare fracțiune. Suntem orientați și gata să muncim pentru Chișinău, asta au votat oamenii”, a declarat liderul MAN, Ion Ceban.

MAN a precizat că, în urma unei analize, este gata să susțină și să realizeze proiectele propuse în campania electorală și de către celelalte partide.

”Partidului MAN, căruia i-au fost încredințate 33,25 de procente din intențiile de vot pentru Consiliul Municipal și urmează să dețină 20 de consilieri municipali, propune tuturor partidelor care au acces în CMC să lucrăm pentru municipiul Chișinău, pentru locutorii capitalei și pentru locuitorii suburbiilor. Am analizat toate programele electorale. Respectiv din programul electoral al fracțiunii PAS care au fost votați și în CMC se vor regăsi 20 de consilieri PAS, respectiv suntem gata să implementăm minimum 60% din programul PAS. Spre exemplu: curți reabilitate, drumuri reconstruite, blocuri termoizolate, transport nou achiziționat, pod peste râul Bîc, locuri noi create în grădinițe și creșe, locuri de muncă în Parcuri Industriale Municipale”, a mai adăugat Ion Ceban.

MAN a analizat și programul electoral al PSRM, care va avea în viitorul CMC 6 consilieri.

”Suntem gata să includem, la fel, 60% din programul electoral propus de PSRM. Cum ar fi terenuri de joacă pentru cei mici, protecția copiilor rămași fără supraveghere părintească, program de granturi pentru implementarea inițiativelor tinerilor, programul ”Clubul seniorilor”, investiții și modernizarea instituțiilor de învățământ pentru a îmbunătăți condițiile, dezvoltarea sectorului de sănătate, protejarea spațiilor verzi, programe de eficiență energetică, program de reabilitare a râului Bîc, crearea parcărilor. Dar și alte proiecte benefice care au venit și de la celelalte partide cum sunt PCRM, Renașterii, dar și PPDA și care au ca scop dezvoltarea Chișinăului, la fel vor fi luate în calcul, analizate și implementate pe etape”, a mai precizat Ion Ceban.

MAN mai anunță că este gata să susțină și acele proiecte care nu țin nemijlocit doar de competența Primăriei Chișinău.

”Suntem gata să colaborăm cu instituțiile statului pentru a realiza proiectele precum Filarmonica, Arena Chișinău, Circul, dar și alte proiecte și drumuri care nu sunt în subordinea Primăriei Chișinău. Că până la urmă oamenii au ales și au votat pentru echipe care să lucreze în binele orașului, a suburbiilor și a locuitorilor. Înainte avem ani de muncă și propun să ne unim cu toții pentru Chișinău și pentru proiectele care urmează să le realizăm. Oamenii ne-au ales să furnizăm rezultate și noi suntem gata să facem acest lucru”, a mai declarat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN