Mesaj de comemorare din partea lui Ion Ceban, cu ocazia a 29 de ani de la denclașarea conflictului armat de pe Nistru. Cea mai mare plagă a omenirii este războiul

ion_ceban_conflict_armat

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru. În acest context, primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de comemorare a celor căzuți în război.

Primarul spune că și-au pierdut viața circa 400 de cetățeni, iar aproximativ 1200 au fost răniți și traumatizați.

„La război au participat mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai MAI și SIS, sute de voluntari și civili. Cea mai mare plagă a omenirii este războiul. În conflictele armate se pierd vieţi omeneşti.

Printre combatanţii de azi sunt oameni care mai suferă, unii au rămas cu sechele pe viață, iar familiile lor au rămas îndurerate”, a declarat acesta.

Edilul spune că este important să purtăm în continuare cinstea şi memoria celor care au luptat în războiul de pe Nistru.

Municipalitatea pe parcursul anilor s-a implicat și a susținut combatanții războiului de pe Nistru.

Logo_MAN_CEBAN