Mesaj pentru protestatari. Ion Ceban: Achitați în Orhei facturile pentru toți locuitorii și după asta veniți la Chișinău să cereți același lucru!

ion_ceban_primaria

Edilul Capitalei, Ion Ceban, le-a transmis un mesaj protestatarilor care în aceste zile intenționează să organizeze o manifestație în fața Primăriei Chișinău pentru a cere achitarea integrală a facturilor. Ceban le-a amintit manifestanților că suma compensațiilor acordată de municipalitate este cât un buget al orașului Orhei, acolo de unde vin organizatorii protestelor.

”Vreau să le spun organizatorilor acestui protest că adresa Primăriei nu este tocmai cea mai indicată pentru a manifesta în acest context. Cunoaștem foarte bine care sunt prețurile pentru facturi. Primăria Capitalei va cheltui în acest an pentru compensațiile pe care le oferim locuitorilor, estimativ, minimum 140 de milioane de lei. Vreau să menționez că Orheiul, de unde vin protestatarii, are un buget tot de 140 de milioane de lei. Achitați în Orhei facturile pentru toți locuitorii și după asta veniți la Chișinău ca să ne sugerați și nouă cum să achităm facturile pentru locuitorii municipiului Chișinău”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a amintit că pentru 20 de mii de apartamente municipalitatea acoperă 40 la sută din facturi, iar în contextul scumpirilor galopante pentru servicii, presiunea pe buget a crescut de cinci ori în acest sens.

”Pentru cei care au de gând să vină la ușa primăriei Chișinău, cu regret, nu vom fi, pentru că vom fi cu o delegație mare în Israel. Estimativ, bugetul pe care îl va acorda primăria pentru compensații este echivalentul bugetului orașului Orhei sau trei bugete cât e OrheiLand. Dacă nu am achita aceste compensații, atunci am putea crea trei OrheiLand la Chișinău sau am achita alte proiecte de infrastructură. Sugestia este să vă căutați de treabă în altă parte, nu la ușile Primăriei, mai ales că și consilierii partidului respectiv nu au votat bugetul Capitalei”, a mai declarat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN