Mesajul lui Ion Ceban, cu ocazia comemorării victimelor Holocaustului: Datoria noastră, este să păstrăm memoria și să acționăm împotriva oricăror forme de violență și discriminare

ion_ceban_memorial_

Cu ocazia zilei comemorării victimelor Holocaustului, ce are loc astăzi, primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj către toate persoanele care au avut de suferit.

Edilul spune că în această zi 6 milioane de evrei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Primarul afirmă că aceste evenimente groaznice pentru omenire nu trebuie să se repete. Asemenea acţiuni nu pot fi admise de nici o autoritate, sub nici o formă, indiferent de situațiile de criză și circumstanțele politice.

” Este foarte important să avem o societate tolerantă și să știm să trăim într-un mediu armonios. Datoria noastră, este să păstrăm memoria și să acționăm împotriva oricăror forme de violență și discriminare”, a precizat primarul.

Edilul și-a exprimat solidaritatea față de comunitatea evreilor și romilor. ”Nu vom uita niciodată pogromurile de la începutul secolului XX”, a punctat Ceban.

Logo_MAN_CEBAN