Modele de Excelență. Frații Advahov, onorați de Hramul Orașului Chișinău

ion_ceban_advahov

Cu ocazia Hramului Orașului, Ion Ceban a avut plăcerea de a le înmâna diploma și panglica de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău fraților Vasile și Vitalie Advahov, fondatorii Orchestrei de muzică populară care le poartă numele, în semn de apreciere pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea, prosperitatea și promovarea imaginii Capitalei.

„Ei reprezintă modele de excelență, dăruire și talent, contribuind semnificativ la dezvoltarea culturală a Chișinăului și a Republicii Moldova, iar realizările lor vor rămâne o parte inestimabilă a istoriei noastre locale. Ne mândrim cu oamenii talentați care sunt adevărați ambasadori ai culturii”, a declarat edilul.

În ultimii ani, zeci de personalități din diferite domenii au primit din partea Primăriei Capitalei diploma și panglica de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea, prosperarea și creșterea imaginii orașului.

Logo_MAN_CEBAN