„Moldova are artă. Chișinăul are artă”, la a III-a ediție. Ceban: „Astfel se promovează tezaurul cultural național”

ion_ceban_art

„Moldova are artă. Chișinăul are artă”, a III-a ediție, s-a desfășurat cu succes vineri seara, pe scena amenajată în curtea Muzeului Național de Istorie al Moldovei.

„La evenimentul cultural, devenit deja o tradiție, pe scenă au urcat personalități notorii din domeniul artei și tineri talentați”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Astfel, spune edilul, Orchestra Municipală de cameră „Camerata Chișinău”, sub îndrumarea directorului artistic Alexandru Rotaru și dirijorului Cristian Spătaru, au transformat seara într-una memorabilă, alături de invitații speciali:Natalia Tanasiiciuc, Vitalie Maciunschi, Marian Stîrcea, Anna Odobescu, Elena Demirdjean, Lilia Șolomei, Constantin Friptuleac, Aliona Triboi și alții, precum și tinerii talentați, elevi din instituțiile de învățământ cu profil de arte din Chișinău.

De asemenea, în cadrul evenimentului, publicul a putut admira și procura lucrările pictorilor: Iurie Matei, Vasile Botnaru, Olivia Furtună, Alexei Gurschii, Larisa Stati, Nicoleta Stati, Anastasia Racovcena, Cristina Balan, Olesea Muntean, Natalia Romanenco, Inga Orehova, Inga Edu, Serghei Kliuchnikoff, Ion Carchelan, Mari Iurskaya, Maria Sclearenco, Natalia Iampoliskaia și ale sculptorilor Veaceslav Jiglițchi și Tatiana Bazarova.

„Scopul general al proiectului este de a promova și susține tinerele talente din domeniul artei”, a subliniat Primarul General.

Primăria Municipiului Chișinău va continua să sprijine inițiativele culturale și să investească în promovarea talentelor locale.

Logo_MAN_CEBAN