MOVE IT like Lublin. Primarul general Ion Ceban a avut prima întâlnire cu managerul proiectului. Ce au discutat aceștia

ion_ceban_sedinta

Primarul general Ion Ceban a avut prima întâlnire cu Octavian Lungu, managerul proiectului lansat de Primăria Chișinău „MOVE IT like Lublin – A Chisinau public transport sustainable development initiative”, finanțat de UE.

Potrivit edilului, Octavian Lungu a câștigat concursul anunțat de către Primăria Chișinău în urma evaluării de către comisia desemnată, în baza criteriilor anunțate public.

„Astăzi am abordat subiectele și etapele care urmează a fi implementate în cadrul proiectului.
Îmi doresc ca acțiunile din cadrul proiectului să aibă o viziune și o abordare largă ajustată la condițiile și necesitățile Chișinăului în domeniul transportului public”, a punctat edilul.

Amintim că scopul proiectului este modernizarea sistemului de transport public în municipiul Chișinău după modelul organizării transportului public din orașul Lublin (Polonia).
Bugetul total al proiectului pentru activități este de 3,5 milioane de Euro, dintre care 95 % constituie grantul din mijloacele Uniunii Europene și partea de cofinanțare a municipalității de 5% din suma totală.

Proiectul urmează a fi implementat în perioada anilor 2021- 2023.

Logo_MAN_CEBAN