Noi oportunități pentru sportul moldovenesc

IMG_20250220_213847_011

La Chișinău a avut loc conferința de constituire a Asociației Sportivilor din cadrul Partidului Mișcarea Alternativa Națională.
Evenimentul a reunit numeroase personalități și reprezentați din domeniul sportiv, sportivi și antrenori, membri ai MAN, invitați de onoare din partea comunității sportive naționale și membri ai Blocului Politic „Alternativa”.

În deschidere, Ion Ceban a vorbit despre importanța înființării acestei asociații, menționând că sportivii sunt cei care aduc mândrie țării la nivel internațional.


„Crearea Asociației va asigura o platformă vitală pentru ca vocile sportivilor și antrenorilor să fie auzite și pentru a depăși provocările existente. Recunosc că atât autoritățile locale, cât și cele centrale au rămas în urmă în susținerea domeniului sportului. Într-o țară cu puțin peste două milioane de locuitori, avem campioni care concurează cu sportivi din state mari. Admirația mea pentru voi este atât de mare, deoarece reușiți să duceți faima în întreaga lume, indiferent de adversar sau provocare”, a declarat președintele MAN.

Ion Ceban a subliniat că printre obiectivele majore ale colegilor MAN și ale Blocului „Alternativa” se numără dezvoltarea unei infrastructuri sportive naționale solide.


„Cred cu tărie că Republica Moldova poate reuși și se poate dezvolta în acest domeniu. Această țară, deși supusă multor provocări, poate avea un viitor strălucit dacă ne unim forțele și lucrăm împreună, aducând laolaltă mentoratul, disciplina și voința. În Chișinău încercăm să îmbunătățim lucrurile în domeniul sportului, iar, cu efort comun, cred că putem obține rezultate remarcabile în toată țara. Este adevărat că avem mult de recuperat, dar, împreună, putem realiza lucruri mari”, a mai spus liderul Mișcării Alternativa Națională.

În cadrul evenimentului, cu vot unanim, Liviu Mironov a fost ales președintele Asociației Sportivilor MAN.

Partidul Mișcarea Alternativa Națională, care dispune de 35 de organizații teritoriale, a reușit să creeze organizații în toate sectoarele Capitalei, inclusiv Organizația Femeile MAN, Organizația Profesională a Juriștilor MAN, Tinerii MAN, Organizația Profesională a Lucrătorilor din Sistemul Medical MAN, Organizația Lucrătorilor din Domeniul Educației MAN, și astăzi, Asociația Sportivilor MAN.

Logo_MAN_CEBAN