Trotuarul din strada Calea Ieşilor, de la str. I. Creangă până la staţia din faţa Parcului „Alunelul”, va fi reabilitat. Despre aceasta a anunțat edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Astăzi pe această porţiune de 500 de metri vor începe lucrările de decapare a asfaltului uzat, ce pe alocuri lipseşte şi este deteriorat din cauza rădăcinilor de copaci.
„Trotuarul va fi pavat, iar pe o parte a acestuia va fi amenajată o pistă pentru biciclişti. Mai mult, în zonă vor fi amenajate 2 parcări pentru biciclete, dar si mobilier urban. Totodată, de-a lungul străzii vor fi amenajate şi parcări publice pentru automobile”, a punctat edilul.
Concomitent, urmează să înceapă şi lucrările de reparaţie a trecerii subterane din str. Calea Ieşilor, ce va fi redenumită în „Trecerea pietonală Iaşi”.
Ceban spune că zona din preajma subteranei arată în prezent ca o piaţă cu gherete amplasate haotic, scări care ies până în drum panouri publicitare şi trotuar deteriorat.
„Vom face ordine în acest sens, aplicând şi noul Regulament de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău”, a precizat acesta.