În ultimii ani, rolul şi ponderea organizaţiilor internaţionale s-a schimbat şi acest lucru se vede deja cu ochiul liber. 

Viitorul NATO este incert. Tensiunile din interiorul Alianţei Atlanticului de Nord, cauzate de planurile SUA ce vizează Groenlanda, dar şi cele legate de necesitatea majorării contribuţiilor partenerilor europeni la bugetul NATO, au crescut vizibil în intensitate după declanşarea războiului din Iran, urmat de criza majoră generată de blocarea strâmtorii Ormuz. Refuzul partenerilor europeni de a susţine direct, prin implicare, acţiunile SUA în acea parte a lumii, i-a determinat pe unii lideri şi experţi să prezică dispariţia NATO în următorul deceniu. Sau, dacă şi va continua să existe, cu siguranţă, NATO va arăta altfel decât în prezent.

Şi situaţia UE s-a schimbat simţitor. Evaluând consecinţele unei răciri evidente a relaţiilor cu SUA, UE a decis să ia cursul spre militarizare accelerată. UE se simte singură responsabilă de propria securitate şi aceasta determină şi schimbarea priorităţilor sale. Mai mult ca atât, în noile realităţi geopolitice, UE abordează cu mai multă prudenţă posibila sa extindere. Aceasta vizează inclusiv şi Republica Moldova. Or, tot mai multe ţări din UE se pronunţă împotriva aderării accelerate a Republicii Moldova şi a Ucrainei la UE, punându-se accent pe necesitatea respectării întocmai a tuturor procedurilor.

Într-o situaţie deloc bună este şi ONU. Prestigiului acestei organizaţii i-au fost aplicate lovituri serioase pe fonul escaladării situaţiei în mai multe regiuni ale lumii. Iar iniţiativa preşedintelui SUA privind instituirea Consiliul Păcii, privit de mulţi ca o alternativă a ONU, complică vizibil situaţia şi poziţiile acestei prestigioase organizaţii internaţionale. 

Într-o situaţie destul de sensibilă este şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Pe lângă reproşurile anterioare că OSCE nu a reuşit până acum să contribuie la soluţionarea nici unui conflict din Europa, se aud şi reproşuri că rolul OSCE în soluţionarea noilor conflicte de pe continent este prea puţin sesizabil.

Relativ bune sunt poziţiile Consiliului Europei, însă, pentru a nu-şi pierde autoritatea şi prestigiul, această organizaţie internaţională trebuie să fie foarte atentă cum sunt tratate standardele şi recomandările sale în statele membre. Spre exemplu, în Republica Moldova standardele UE în general (privind justiţia, statul de drept, drepturile omului etc.), dar şi recomandările Comisiei de la Veneţia sunt sfidate în cel mai obraznic mod. Dacă situaţia nu se va schimba (şi în Moldova, dar şi în alte ţări) poziţiile CE se vor deteriora simţitor.

Prin schimbări importante trec şi organizaţiile regionale. Spre exemplu, după retragerea Republicii Moldova şi de facto a Ucrainei, Comunitatea Statelor Independente continuă să activeze doar parţial în Caucaz şi în spaţiul ex-sovietic din Asia Mijlocie. 

Toate acestea arată că organizaţiile internaţionale, fie trec prin schimbări importante, fie sunt în pragul acestora. În această situaţie, Republica Moldova trebuie să demareze un amplu proces de analiză a noilor realităţi geopolitice şi să-şi redimensioneze colaborarea cu anumite organizaţii internaţionale. Această analiză ar urma inclusiv să răspundă la întrebarea cu care organizaţii internaţionale trebuie impulsionată colaborarea şi cu care – limitată. Lumea în jur se schimbă, apar noi provocări, dar şi noi oportunităţi şi ar fi mare păcat dacă Republica Moldova le-ar rata.