Partidul Mișcarea Alternativă Națională a lansat Organizația Femeilor

MAN_femei

Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) își continuă extinderea și consolidarea la nivel național prin constituirea Organizației Femeilor.

Evenimentul de lansare a avut loc astăzi, 17 noiembrie, la Chișinău, în prezența liderului MAN, Ion Ceban, și a numeroaselor membre ale partidului.

Potrivit președintelui formațiunii politice, noua structură are ca obiectiv principal promovarea implicării active a femeilor în activitatea partidului, precum și în viața socială și politică a Republicii Moldova.

„Echipa partidului este formată din profesioniste capabile să contribuie la redresarea situației din toate localitățile. Am demonstrat la Chișinău că se poate, iar acum vom reuși în întreaga țară. Femeile MAN sunt un exemplu de competență și profesionalism”, a declarat Ion Ceban.

În acest context, Organizația Femeilor Partidului Mișcarea Alternativa Națională și-a stabilit mai multe obiective, inclusiv:
-Elaborarea unui program de activitate pentru anii 2025-2030, axat pe egalitatea de șanse; 
-Crearea unui Plan Național pentru protecția copiilor, femeilor, familiilor și îmbunătățirea condițiilor de viață, conform Convenției de la Istanbul;
-Crearea Fondului Național de granturi pentru femeile din mediul rural care doresc sa dezvolte afaceri;
-Implementarea unui Program Național menit să asigure siguranță femeilor, prin extindenderea iluminatului stradal, montarea camerelor video în zonele publice;
-Elaborarea politicilor ce țin de sănătatea femeilor prin promovarea campaniilor de informare. 

Aleasă președintele Organizației Femeilor MAN, Angela Cutasevici a menționat că egalitatea de șanse în Moldova este încă declarativă și a subliniat necesitatea implementării de măsuri concrete:

„Vom elabora politici care să asigure un trai sigur și echitabil pentru toate femeile”, a mai spus Angela Cutasevici.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost alese și cinci vicepreședinte: Tatiana Oboroc, Alina Tăbăcari, Olesea Sîrghi, Valentina Eșanu și Cristina Burdiumov. Totodată, Iulia Nicorici a fost desemnată secretar executiv al structurii.

Organizația Femeilor MAN invită toate femeile din Republica Moldova să se implice în viața social-politică pentru consolidarea societății și a familiei.

Logo_MAN_CEBAN