Piața Centrală va fi reorganizată, iar comerțul se va face doar în interior

Ion_ceban_rinok_2020

Piața Centrală va fi reorganizată, iar comerțul se va face doar în interior. Cel puțin asta a declarat viceprimarul Inga Ionesii în cadrul ședinței Primăriei de astăzi. Potrivit acesteia, comerțul stradal este interzis de mult, dar această practică încă există.

„Situația din jurul Pieței Centrale este destul de complicată, există o mulțime de probleme. Săptămâna trecută am organizat întâlniri cu reprezentanții preturilor, poliție și a administrația pieței și am vorbit despre necesitatea restabilirii ordinii și curățeniei în jurul pieței. Nu ar trebui să existe comerț stradal. Există locuri în piață, iar în acest sens am discutat cu directorul interimar pentru ca să ofere locuri tuturor doritorilor”, a spus viceprimarul.

Ionesii a mai spus că în curând va fi prezentat un proiect de reorganizare a pieței. Ea a menționat, totuși, că procesul de conversie nu va fi ușor, deoarece anumite locuri și clădiri de pe piață sunt privatizate.

Drept reacție la acest lucru, primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a dispus în termen de 10 zile să publice informații despre cine a privatizat acele locuri.

De asemenea, primarul general, sub propria răspundere i-a solicitat lui Ionesii să asigure un audit privind securitatea anti-incendiu în Piața Centrală.

Amintim că, recent, Ion Ceban, l-a numit pe Ion Pîntea în calitate de director interimar al Pieței Centrale, până când se va organiza un concurs în acest sens.

Logo_MAN_CEBAN