Plan ambițios de reabilitare și extindere a Gimnaziului-Grădiniță „STEAM” din Capitală. Ion Ceban: Din toamnă, capacitatea instituției se va majora cu 600 de locuri

ion_ceban_gradinite

Primăria Municipiului Chișinău continuă să realizeze proiecte de dezvoltare și extindere a infrastructurii școlare în Capitală. În prezent, se lucrează intens la reabilitarea edificiului Gimnaziului-Grădiniță „STEAM”.

Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici a făcut o vizită de lucru la această instituție pentru monitorizarea procesului de reabilitare a blocului B. Lucrările de reparație reprezintă ultima etapă în proiectul de reabilitare a instituției. Lucrările urmează să fie încheiate în luna mai.

„Blocul B are 16 săli de clasă, dintre care 3 laboratoare. Astfel, de la 1 septembrie capacitatea instituției se va majora până la 600 de locuri. Pentru lucrările de reparație generală a blocurilor A și B, reabilitarea gardului, blocului alimentar, eficientizarea energetică a edificiului central și dotarea sălilor de clasă, Primăria Municipiului Chișinău a investit 25.991.000 de lei”, a scris primarul Ion Ceban pe rețelele sociale.

Totodată, instituția a beneficiat și de un proiect privind dotarea laboratorului de fizică în sumă de 30.000 de dolari din partea organizației UN Women Moldova.

„Următoarea etapă a acestui proiect este reabilitarea blocului de grădiniță din cadrul Complexului Educațional „STEAM”, care se află pe strada Gh. Cașu nr. 33 și are o capacitate de 300 de copii. Actualmente, este executată schița de proiect, iar Primăria este în proces de identificare a finanțatorilor care ar putea susține acest proiect important pentru infrastructura educațională municipală”, a mai adăugat edilul Ion Ceban.

Prin astfel de proiecte, Primăria Municipiului Chișinău confirmă angajamentul de a asigura pentru toți copiii accesul la o educație echitabilă și de calitate.

Logo_MAN_CEBAN