Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă în capitală, au început

photo_2023-12-11_12-43-41

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă în capitală. În Piaţa Marii Adunări Naţionale este instalat Pomul de Crăciun şi este amenajată zona unde va fi Târgul de Crăciun.


,,Depunem tot efortul ca până în data de 23 decembrie, atunci când vom da start sărbătorilor de iarnă, să reuşim să amenajăm tot oraşul, ca să simţim cu toţii feeria Crăciunului şi al Revelionului.
Avem deja pregătit un program al evenimentelor artistice pentru această perioadă și în curând va fi făcut public, ca fiecare să cunoască și să poată participa”, a menţionat primarul general, Ion Ceban, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale.


Astfel pentru data de 23 decembrie Primăria Chişinău pregăteşte un concert de excepţie. În scenă vor urca mulţi interpreţi autohtoni îndrăgiţi printre care Nelly Ciobanu, Brio Sonores, Cornelia Ştefăneţ, Adrian Ursu, Natalia Gordienco, iar invitatul special va fi Ştefan Bănică Junior, din România.
Edilul capitalei le-a mulţumit tuturor partenerilor care se implică şi participă la organizarea sărbătorilor de iarnă în Chişinău.


„Totodată şi în acest an, Primăria Chişinău, va asigura copiii din grădiniţe cu cadouri. Peste 32.000 de cadouri cu dulciuri vor fi oferite gratuit copiilor din instituţiile de educaţie timpurie municipale. Această acțiune o desfășurăm al cincilea an consecutiv și a devenit o frumoasă tradiție a municipalității, a adăugat Primarul General.

Primăria Chişinău aminteşte că este interzisă colectare de bani de la părinţi pentru cadouri sau în alte scopuri.

Logo_MAN_CEBAN