Președinția și Parlamentul, date în judecată de MAN în cazul demiterii guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Ion Ceban: Fărădelegile și interesele înguste ale PAS vor avea consecințe grave

420078940_942230793932003_5553504742017040274_n

Președinția țării și Parlamentul Republicii Moldova au fost acționate în instanță de Partidul „Mișcarea Alternativă Națională” în cazul demiterii guvernatorului Băncii Naționale, Octavian Armașu, din luna decembrie 2023. Liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că fostul șef de la BNM a fost destituit contrar legislației, fără consultarea societății și experților, iar acțiunile partidului de la guvernare nu reprezintă decât promovarea unor interese înguste ce pot avea urmări grave pentru dezvoltarea țării.  

„Am declarat încă la sfârșitul lunii decembrie că sunt contra acțiunilor ilegale și a modului cum a fost demis guvernatorul BNM, Octavian Armașu. Supremația legii trebuie respectată de toată lumea, indiferent cine se află la guvernare, iar toate acțiunile celor de la PAS, trec orice limite care pot duce la consecințe grave în dezvoltarea țării. Partidul MAN promovează statul de drept și nu va tolera fărădelegile, ori, toate acțiunile PAS sunt grăbite isteric în interese înguste de partid, fără consultarea prealabilă a societății și a experților externi”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale. 

Liderul MAN a precizat că formațiunea sa a acționat azi în instanță Parlamentul și Președinția în vederea nerespectării procedurilor legale de numire în funcție a noului guvernator BNM și pentru a evita pe viitor astfel de precedente abuzive și netransparente.

„La data de 22 decembrie 2023, a fost numit în funcție noul Guvernator al BNM, deși, decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova a fost publicat în Monitorul Oficial, abia în data de 23 decembrie 2023. Și doar în acest caz au făcut excepție de la lege și au acordat cetățenia înaintea publicării decretului în Monitorul Oficial. În consecință, constatăm că procedura de numire a Guvernatorului BNM a fost desfășurată contrar normelor legale și am solicitat în instanță: 1. Anularea parțială a Decretului Președintelui Republicii Moldova privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1257-XI din 21 Decembrie 2023. 2. Anularea Hotărârii Parlamentului privind numirea în funcție de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei cu nr. 427 din 22.12.2023”, a precizat președintele MAN. 
Ion Ceban susține că, în ultima perioadă, acțiunile netransparente ale PAS în diferite domenii au adus deja mai multe consecințe grave pentru țară. 

„Este o chestiune de interes public ca această procedură să fie legală, corectă și transparentă. Deoarece, în ultima perioadă, acțiunile netransparente din partea PAS au dus deja la consecințe grave precum închiderea instituțiilor educaționale, spitale, universități, demiterea specialiștilor din diverse domenii și creșterea salariilor personale. Au trecut ani de mandat PAS în Parlament și Președinție, putere absolută în stat și în continuare vedem cum se iau de medici, pedagogi, primari, consilieri locali. Ei evită și nu spun adevărul referitor la contractele la gaz, la energia electrică, la drumuri și alte contracte de achiziții și licitații dubioase”, a mai adăugat Ion Ceban. 

Liderul MAN susține că devin tot mai frecvente și acțiunile de intimidare a oponenților din partea partidului de la putere. 

„La mine acasă au fost cu drona, după care am arătat public casa, că nu am ce ascunde. Astăzi, sunt filmat 24/24 de la balcoane, și din fața ușii din ograda comună. În scurt timp, împreună cu MAN ne vom porni cu drona la acești impostori, să arătam la toți castelele, mașinile de lux, coridoarele verzi, VIP-urile din aeroport pe unde călătoresc și balega din proiectele lor electorale. Iar în Chișinău, cu toate blocajele lor și isteria lor, vă asigur că vom continua dezvoltarea”, a mai precizat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN