Primăria Chișinău a pus în circulație încă 21 de troleibuze

ion_ceban_trolleibus

Primăria Chișinău a pus astăzi, 23 august, în circulație un nou lot de troleibuze, format din 21 de unități, a anunțat Primarul General, Ion Ceban, într-o postare pe rețelele sociale.

„Alte 21 de troleibuze, dintre care 13 articulate și 8 clasice, sunt puse de astăzi în circulație pe rutele urbane de către Primăria Chișinău, Î.M. Regia Transport Electric”, a declarat acesta.

Noile unități de transport au fost achiziționate din orașele Tallinn (Estonia), iar 4 dintre ele au venit din Riga (Letonia). Potrivit primarului, toate troleibuzele au trecut procedurile de verificare și testare tehnică și sunt pregătite pentru exploatare. „Acestea au fost repartizate pe mai multe linii municipale, inclusiv rutele nr. 1, 4, 10, 12, 21, 22, 23 și 25”, a subliniat Ion Ceban.

În ultimii ani, parcurile de troleibuze și autobuze din Capitală au fost reînnoite cu 367 de unități noi și cu parcurs – 183 de troleibuze și 184 de autobuze, astfel fiind înlocuite toate vehiculele mai vechi de 10 ani.

Logo_MAN_CEBAN