Primăria Chișinău a semnat un parteneriat de 3 ani cu Camera de Comerț și Industrie Moldova-China

ion_ceban_china

Primăria Chișinău și Camera de Comerț și Industrie Moldova-China au încheiat astăzi un Acord de parteneriat pentru realizarea unor activități comune pentru promovarea și dezvoltarea proiectelor social-economice la nivelul municipiului Chișinău.

„Prin acest acord ne propunem crearea unui dialog durabil, constructiv și continuu pentru a coordona acțiuni comune în vederea promovării mediului de afaceri, a oportunităților de investiții, crearea unui cadru legal și instituțional favorabil investitorilor și nu în ultimul rând asigurarea sustenabilității Parteneriatelor publice-private. Scopul nostru este de a îmbunătăți colaborarea și a dezvolta relații de încredere între cele două entități, pentru a promova dezvoltarea economică durabilă”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban, după semnarea documentului.

Edilul a mai precizat că municipalitatea își propune să coopereze și în vederea utilizării tehnologiei și a datelor pentru a îmbunătăți eficiența, durabilitatea și calitatea vieții în mediul urban, dezvoltarea conceptului de „smart-city”.

Acordul între Primăria Municipiului Chișinău și Camera de Comerț și Industrie Moldova-China a fost încheiat pentru o perioadă de 3 ani.

Logo_MAN_CEBAN