Primăria Chișinău, Acord de colaborare cu Uniunea Juriștilor din Moldova

437558877_990154769139605_6739371606231798132_n

Primăria Municipiului Chișinău a semnat marți, 16 aprilie, un acord de colaborare cu Uniunea Juriștilor din Moldova (UJM).

Acordul prevede, printre altele, dezvoltarea relațiilor de colaborare pentru consolidarea principiilor de autonomie locală pe teritoriul municipiului, asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului de către APL, eficientizarea comunicării și interacțiunii dintre autorități și societatea civilă, precum și asigurarea transparenței sau consultarea cetățenilor în problemele de interes local deosebit.

Totodată, Primăria Chișinău și Uniunea Juriștilor din Moldova își propun crearea unui dialog durabil, constructiv și continuu pentru a coordona acțiuni comune în vederea efectuării analizei și monitorizării proiectelor.

Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban a declarat că, prin acest Acord, UJM se va putea implica în procesele decizionale prin delegarea specialiștilor și experților.

„Municipalitatea este mereu deschisă spre colaborare, iar UJM se va putea implica în procesele decizionale prin delegarea specialiștilor și experților, care vor asigura asistență consultativă, informativă, precum și suport calificat de expertiză specialiștilor municipali”, a mai adăugat Ilie Ceban.

De asemenea, părțile au convenit să întreprindă un șir de acțiuni, privind atât asigurarea conlucrării subdiviziunilor Primăriei și/sau Consiliului Municipal Chișinău și Întreprinderilor municipale cu UJM, cât și identificarea și stabilirea relațiilor, cu suportul Uniunii Juriștilor din Moldova, cu potențiali specialiști, experți și finanțatori, în vederea elaborării și implementării proiectelor tematice în domeniul realizării dezvoltării durabile a Capitalei.

Logo_MAN_CEBAN